Traditii de Helloween

Vrem sau nu vrem cu siguranta aceasta sarbatoare este deja foarte popular ain randul oamenilor mai ales ca la americani ea se sarbatoreste la fel cum se sarbatoreste anul nou la noi.

De fapt, aceasta sarbatoare este una distractiva si din acest motiv consider ca se pastreaza si se sarbatoreste si  in Romania. Exista insa anumite obiceiuri de care oamenii tin cont in america. Iata care sunt acestea:

De exemplu, fetele nemaritate care voiau sa isi vada ursitul stingeau toate luminile, se uita intr-o oglinda si au ca si lumina doar o lumanare. se uita in oglinda si isi piaptana parul sau mananca un mar in timp ce ursitul apare reflectat in oglinda.

Daca la origini, Halloweenul era un festival al celtilor, ce credeau ca in fiecare an la 1 noiembrie spiritele mortilor coboara pe pamant pentru a-i vizita pe cei dragi, acum sarbatoarea tuturor sfintilor a capatat conotatii nebanuite. De altfel, o alta legenda cunoscuta atribuita acestei date este si cea a irlandezului Jack, cel care a reusit sa pacaleasca diavolul in timpul vietii. Ajuns la judecata de apoi, nu i-a fost permisa nici intrarea in rai, dar nici in iad. Se spune ca, de atunci, el rataceste prin lume cu un felinar facut dintr-o gulie scobita in care tine un taciune, incercand sa pacaleasca spiritele rele si sa isi castige astfel biletul in rai.

Si, pentru ca ne aflam in prag de sarbatoare pagana ce pune mare pret pe traditii si superstitii, citeste mai jos care sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le stii de Halloween.

Asadar, nu ramane decat sa incerci aceste provocari si sa vezi daca intradevar sunt reale sau nu. Cu siguranta te vei distra.

 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *